Cătălin Ţăranu practică un sport pe care noi, cei din redacţia MAXIM, nu-l înţelegem. În principiu, ăsta e un motiv bun să-l luăm la întrebări.
Se transforma încet, dar sigur într-un geniu al matematicii. Lumea cifrelor aşe zate ordonat în formule avea din ce în ce mai puţine secrete pentru el. Şi pentru că a venit şi ziua în care profesorul lui de matematică a recunoscut că nu mai are ce să-l înveţe, a primit în compensaţie de la mentorul său propunerea unei noi provocări: jocul de go. Cătălin Ţăranu avea atunci 16 ani. Noua pasiune l-a prins atât de tare, încât s-a transformat repede într-un deschizător de drumuri al jocului de go în Europa. Este primul european care a obţinut statutul de jucător profesionist în Japonia, ţară care deţine supremaţia în go, şi singurul non-asiatic care a reuşit să pătrundă în elita mondială a unui sport ca o castă, în care doar asiaticii au avut pănă acum acces. în Japonia, Cătălin Ţăranu este un profesionist respectat, în Europa este o vedetă, în Romănia, un cvasinecunoscut! Dacă americanii ar fi avut privilegiul ca un asemenea fenomen să fie unul de-al lor, cu siguranţă ar fi aflat întreaga planetă. Dar noi suntem români, şi la noi, nu la americani, s-a inventat proverbul “Nimeni nu-i profet în ţara lui”.
Se vorbește cu respectul cuvenit despre toate jocurile logice, mai ales despre șah,însă nici unul nu deține poveștile fascinante ale go-ului. Ce are el atât de special?
Este un joc complex, în care provocările sunt infinite, variantele de joc, inepuizabile. Un argument: numărul de variante posibile pe tabla de go este mai mare decât numârul atomilor din univers! Acest adevăr matematic i-a intrigat până şi pe informaticieni, care-l privesc ca pe o uriaşă provocare. Se încearcă de ani de zile realizarea unui robot care, ca în şah, să joace de la egal la egal cu omul. În şah s-a reuşit această performanţă, în go nu. S-a pus în joc şi un premiu de un milion de dolari, însă informaticienii s-au declarat neputincioşi. Banii au rămas la bancă.
Şi tu ai fost provocat la o partidă cu un robot. A avut loc în Franța, și presa din Europa a făcut atunci multe valuri pe această temă. MoGo, computerul cu care te-ai confruntat, n-a avut însă nici o șansă!
Nivelul unui astfel de robot este deocamdată echivalentul unui jucător mediu. Pănă la nivelul unui jucător profesionist mai e mult.
Cred că un jucător de go trebuie să se simtă tare singur În lumea lui abstractă, inaccesibilă.
Nimic mai eronat. Este un joc care nu tinde să te interiorizeze ca şahul, spre exemplu, sau ca matematica. Eu aş spune că go-ul a fost şansa mea să devin sociabil şi să revin la un echilibru care devenise tot mai fragil când eram preocupat de matematică. Formulele matematice ajunseseră într-un fel să-mi controleze viaţa. Eram tot mai mult în lumea mea, chiar dacă mă aflam în mijlocul prietenilor. Discutam cu ei, făceam conversaţie, dar mintea mea era tot la o formulă matematică pe care încă n-o dezlegasem şi căutam continuu soluţia. De multe ori mă opream în mijlocul unei fraze, în plină discuţie cu cineva, mă ridicam şi plecam fără nici o explicaţie. Pentru că mintea mea găsea brusc soluţia formulei matematice şi nu mai realizam în clipa aia ce fac şi unde mă aflu. Trebuia să ajung acasă şi să pun totul pe hârtie.
Apoi ai renunțat la matematică pentru go, unde faci, practic, istorie.
Joc de 20 de ani şi am ales să fac performanţă profitând de o şansă – unică, probabil – care mi s-a oferit. După ce m-am iniţiat în go, cu prilejul unui concurs în Olanda, am avut norocul să-l întâlnesc pe unul dintre cei mai buni maeştri de go din lume, cu rangul de 9 dan (maximum posibil), Saijo Masataka, cel care avea să devină mentorul meu. Cu ajutorul lui am ajuns în Japonia să studiez go-ul la o universitate de profil (acolo există şcoli speciale unde se studiază zilnic acest joc). Am plecat pentru doi ani şi am rămas nouă.

Ştiu că în acești nouă ani ai câștigat respectul japonezilor ajungând până la rangul de 5 dan și pătrunzând în campionatul lor de profesioniși, unde ai concurat de la egal la egal, performanță unică și aproape neverosimilă pentru un non-asiatic. Maestrul tău, Saijo Masataka, în încercarea de a ne face să înțelegem ce presupune performanța în go, a făcut o comparație: “Cel mai greu în Japonia, spunea el într-un interviu, este să ajungi medic. Foarte, foarte greu! Să ajungi jucător profesionist de go este de 10 ori mai greu”. Așa înțelegem și noi dimensiunea performanței tale. …Şi ai revenit acasă.
Acum conduc Federaţia Română de Go şi avem planuri mari cu ea. Am deschis şi un club de şah care poartă numele mentorului meu. Sper că în timp jocul să stârnească un mare interes în România. Există mulţi iubitori de go la noi, un sport la care, dacă-l înveţi, nu mai poţi renunţa, te prinde definitiv. De altfel, sunt mulţi oameni de afaceri care-l practică, nu doar de la noi, ci din întreaga lume. Bill Gates este unul dintre ei.
Ce legătură are go-ul cu afacerile?
Unii găsesc similitudini între cele două. Strategii de negociere, studierea psihologiei adversarului etc. Go-ul este, dacă vreţi, şi o lecţie de viaţă. Lecţia lăcomiei, spre exemplu: poţi să ai jocul în mână, dar te aventurezi într-o mişcare riscantă din dorinţa de a te extinde pe tabla de joc şi pierzi totul. Parcă seamănă cu asumarea unui credit de la bancă pentru un om de afaceri care se extinde mai mult decât îşi poate permite şi riscă să piardă tot. Dacă ar fi avut răbdare să se extindă calculat, pas cu pas, cu un risc controlabil, ar fi devenit bogat! E şi asta o lecţie de viaţă.

---

1,206 vizualizari